Muncești, răspunzi la mesaje, faci cumpărături și, undeva pe fundal, ceva s-a schimbat. Nu pentru că nu observi, ci pentru că a numi ceea ce trăiești drept o problemă de sănătate mintală poate fi, pentru mulți oameni, mai greu decât a continua să o poarte.
Cercetarea descrie tocmai acest prag. Un studiu din 2017, realizat cu 207 persoane care aveau dificultăți de sănătate mintală netratate, a analizat felul în care stigmatul personal poate reduce probabilitatea ca cineva să se recunoască pe sine ca având o problemă psihologică. Nu absența suferinței îi ține neapărat pe oameni departe de ajutor, ci uneori lipsa momentului în care pot spune: „ceea ce trăiesc este real și merită atenție”.
Un studiu prospectiv ulterior a urmărit timp de șase luni 188 de persoane netratate, majoritatea cu simptome depresive. Autoidentificarea problemei a fost legată de nevoia percepută de ajutor, iar aceasta, la rândul ei, de intenția de a contacta medicul de familie sau un profesionist în sănătate mintală.
Stigmatul poate lucra împotriva acestui pas în două direcții: poate diminua stima de sine și poate crea teama unor costuri sociale — în relații, oportunități sau apartenență. În aceste condiții, tăcerea poate părea temporar mai ușoară.
La prima discuție nu trebuie să vii cu un diagnostic. Este suficient să vii cu ceea ce simți.
Referințe științifice
- Corrigan, P. W. (2004). How stigma interferes with mental health care. American Psychologist, 59(7), 614–625. DOI ↗
- Schomerus, G., Stolzenburg, S., Freitag, S., et al. (2019). Stigma as a barrier to recognizing personal mental illness and seeking help. European Archives of Psychiatry and Clinical Neuroscience, 269, 469–479. DOI ↗
- Stolzenburg, S., Freitag, S., Evans-Lacko, S., et al. (2017). The stigma of mental illness as a barrier to self-labeling as having a mental illness. Journal of Nervous and Mental Disease, 205(12), 903–909. DOI ↗
